Australia lansează o licitație pentru recuperarea epavei MH370 atunci când va fi localizată

Australia lansează o licitație pentru recuperarea epavei MH370 atunci când va fi localizată
Publicat: 22/01/2015, 21:22

Boeingul 777 al companiei malaysiene s-a „volatilizat” pe 8 martie, după ce a decolat de la Kuala-Lumpur cu destinația Beijing. El transporta 239 de persoane, majoritatea chinezi.

Cercetări sunt angajate din octombrie, în sudul Oceanului Indian, în largul coastelor de vest ale Australiei, unde, potrivit unor date prin satelit, experții apreciază că s-ar fi prăbușit avionul.

Până în prezent, un sfert din zona prioritară de căutare – 60.000 de kilometri pătrați – a fost atent verificată, după ce a fost delimitată o vastă suprafață, de aproximativ 208.000 de kilometri pătrați.

„Epava avionului nu a fost localizată, dar sunt în curs pregătiri pentru ca o operațiune destinată ridicării (avionului la suprafață) să fie angajată rapid și eficient dacă va fi necesar”, a declarat Warren Truss într-un comunicat.

Firmele sunt invitate să-și manifeste interesul până pe 18 februarie, a precizat pentru AFP purtătorul său de cuvânt.

Trei nave explorează, în prezent, adâncimile din sudul Oceanului Indian, iar o a patra navă, Fugro Supporter, urmează să li se alăture în curând.

Echipe de căutare cred că fragmente din avion ar putea să se afle la aproximativ 4.000 de metri adâncime, ceea ce ar presupune că sunt conservate în stare bună.

Avionul ar putea să fie recuperat cu ajutorul unor tehnologii asemănătoare celor mobilizate pentru recuperarea aeronavei care efectua zborul Paris-Rio Air France.

Avionul și cutiile negre au fost extrase din adâncul Atlanticului după aproape doi ani de la prăbușire, pe 1 iunie 2009, care s-a soldat cu 228 de morți.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Istoricul Yuval Harari, despre adevăratele intenții ale lui Putin: „Dacă este lăsat, vom vedea din...
Câți bani a plătit un român pentru 3 mici și o ciorbă de burtă, într-un...
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de canal...
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce...
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Ce gest a făcut Nemo după ce a câștigat Eurovision! Reacția lui Dan Negru vizavi...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Avertizare ANM: Cod galben de ploi şi vânt în mai multe judeţe
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
UNGURII, campionii lumii. Diferență de la cer la pământ față de România
Vreme tot mai bizară în România. Ce anomalii vor fi în zilele următoare
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Aurora boreală a captivat din nou globul, după o furtună solară istorică. Cum s-a văzut...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
O nouă formă genetică a bolii Alzheimer a fost identificată la persoanele cu un factor...